Apa reprezintă cea mai răspândită substanţă din natură, acoperind 3 / 4 din scoarţa terestră, unde se regăseşte sub cele trei stări de agregare:
– apa lichidă (cca. 97,85 % din totalul de apă de pe Terra). Din aceasta, cca. 97,2 % se află în mări şi oceane sub formă de apă sărată şi doar cca. 0,65 % este sub formă de apă “dulce”, în râuri, lacuri şi ape freatice;
– apa solidă (cca. 2,14 %) aflată în calotele glaciare şi gheţarii montani;
– apa gazoasă (cca. 0,01 %) existentă în norii atmosferici.
Resursele naturale de apă dulce prezintă o distribuţie neuniformă pe suprafaţa terestră, ceea ce conduce la mari dificultăţi în satisfacerea necesarului de apă.
Formarea şi structura moleculei de apă
Apa este o combinaţie oxigenată a hidrogenului. În compoziţia apei intră un atom de oxigen şi doi atomi de hidrogen, având formula H2O. În molecula de apă cei doi atomi de hidrogen sunt legaţi covalent de un atom de oxigen.
Unghiul format de cele două legături H − O este mai mic de 1090 28’
În natură nu există apă pură datorită proprietăţilor ei de a dizolva gaze, lichide şi solide existente în mediul înconjurător. Apa pură se poate obţine numai în laborator prin metode speciale, respective prin congelare sau prin distilarea repetată a apei naturale, în condiţii în care să nu poată dizolva gaze din aer sau substanţe solide din recipientele în care este conservată (vasele de sticlă impurifică apadeoarece cedează ioni HO−proveniţi din silicatul de sodiu) Apa pură, în condiţii normale de temperatură şi presiune, este un lichid incolor, inodor şi insipid. Punctul de fierbere normal este temperatura de vaporizare a unui lichid la presiunea de 760 torr = 1 atm.
Pentru apă, punctul de fierbere normal este la t = + 100 0C (T = 373,15 K)
Densitatea
Pentru apă, masa 1 dm3 la 4 0C este de 1 kilogram, deci la această temperatură, densitatea este maximă şi egală cu unitatea.
Apa naturală – caracteristici
Apa naturală se găseşte în natură într-o continuă transformare, trecând dintr-o stare de agregare înalta în cadrul unui proces complex numit circuitul apei în natură.
Sub influenţa căldurii solare, apa de suprafaţă trece sub formă de vapori atmosferici. Aici, printr-o scădere de temperatură, o parte din vapori condensează, căzând pe pământ sub formă de precipitaţii(apa meteorică). Ajunsă pe pământ, apa meteorică se infiltrează în scoarţa terestră unde dizolvă o serie de săruri (carbonaţi, sulfaţi, cloruri, fosfaţi, azotaţi, azotiţi etc.).
Prin urmare, apa naturală (de suprafaţă şi subterană) nu este o apă pură, compoziţia sa variind cu natura rocilor cu care vine în contact şi cu aportul altor ape pe care eventual le primeşte.
Memoria apei
Orice subsțantă de pe pămant are memorie. De exemplu metalul sau plasticul tot au memorie : ele memorizează forma care i-a fost imprimată. Memoria substanțelor e un lucru atat de banal și în același timp atât de vital.În diferite domenii științifice memoria materiei e denumită : „structura moleculară”, „ stare de agregare” și alte cuvinte. Memoria apei e de mii de ori mai„ bogată” decât memoria metalului. Apa preia în timp foarte scurt gustul, mirosul, culoarea și alți parametri ai substanței. Daca apa e turnată în sticlă, atunci apa ia forma sticlei. Dacă apa e turnată în farfurie, atunci apa ia forma farfuriei.
Printre primii cercetători care au introdus conceptul de memorie a apei în atenţia lumii ştiinţifice şi a publicului a fost imunologul şi homeopatul francez Jacques Benveniste. Rezultatele experimentelor sale, publicate în revista Nature în anul 1988, evidenţiau capacitatea apei de a reţine caracterul alergen al unei substanţe cu care a fost pusă în contact, chiar şi după multiple diluţii succesive ale apei, până la puritatea originară. Numeroşi oameni de ştiinţă au continuat cercetările lui Benveniste, printre care virusologul Luc Montagnier (colaureat al premiului Nobel pentru descoperirea HIV) şi Alex Tournier, directorul Institutului de Cercetare în Homeopatie din Londra.
Unul dintre primii cercetători ce au studiat modul de cristalizare a apei a fost românul Henri Coandă (1886-1972). Cercetările sale au avut drept scop studierea modului de cristalizare a fulgilor de zăpadă. El a concluzionat că forma de cristalizare a fulgilor de nea diferă de la o regiune la alta şi că forma lor este cu atât mai complexă şi mai frumoasă cu cât zona în care au fost produşi este una cu un grad foarte ridicat de spiritualitate al oamenilor.
Apa știe să se curețe singură : folosindu-se de gravitație trece prin roci și scapă de impuritați, folosindu-se de caldură se evaporă și după aceea folosindu-se de rece se condensează și cade sub formă de ploaie.
Folosindu-se de înghet apa se curață prin înghețare si dezghețare. Iarăși folosindu-se de forța gravitației apa precipitează impuritățile. Absolut nici o substanță pe pămant nu e atât de adaptabilă, înțeleaptă și „ bună la inimă” ca și apa.
